La Blouse Roumaine||Ziua Universala a Iei

©La Blouse Roumaine
©La Blouse Roumaine

"La Blouse Roumaine" in filme

 

articol realizat de Ioana Raluca Popescu 

 

La Blouse Roumaine  ne incurajeaza pe 24 iunie, de Sanziene sa imbracam ia traditionala. Ne mandrim cu portul traditional romanesc, ne creste inima in piept atunci cand vedem poze cu vedetele de la Hollywood purtand un model de ie romaneasca. De la Halle Berry la Adele pe coperta revistei Vogue. De pe catwalk la evenimente din capitala si de peste ocean. Chiar si in filme.

Cautand prin colectia de filme si scormonind prin amintiri am gasit cateva exemple de filme unde ia noastra draga isi face aparitia.

Cum ar spune un personaj celebru din A Knight’s Tale, without further gilding the lily and with no more ado, I give to you:

 

-- continuarea articolul pe blogul To the Edge and Back ( http://ioananix.wordpress.com/2013/06/24/la-blouse-roumaine-in-filme/#more-1984

 

 

La Blouse Roumaine, trecut și viitor


articol scris de Miriam Mircea

 

"Costumul românesc este un monument în sensul propriu al cuvântului. El nu stă în căsuța sociologică sau etnografică a îmbrăcămintei, ci în linie cu piramidele egiptene, cu catedralele franceze și cu digurile Olandei. El are acest drept pentru că este o probă adusă la maturitatea existenței unei civilizații închegate. El este una din mărturiile vizibile și tangibile ale civilizației satului de pe pământul nostru. Costumul românesc ne scoate din domeniul artei și ne duce în acela al istoriei. (…) el rimează cu perfecta și armonioasa așezare a comunității libere, care a știut să străbată toate intemperiile istoriei prin neântrecutul său sistem de autoghidare și adaptare." (Din tezaurul portului popular tradițional,de Mircea Malița. Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1977)


Lăzile de zestre ale bătrânelor din satele noastre ascund adevărate comori. Cea mai importantă piesă a costumului nostru tradiţional feminin a fascinat pictori, fotografi, feţe regale şi designeri. Toţi aceştia s-au inspirat, au promovat şi mai ales s-au lăsat vrăjiţi de ie sau „cămaşa cu altiţă” (chenar). Creatori faimoşi de modă,ca Yves Saint Laurent, Kenzo sau Jean Paul Gaultier au dedicat colecţii întregi cămăşii populare româneşti, după ce Nadia Comăneci a apărut de câteva ori pe saltea îmbrăcată cu o ie tradiţională.


Dar să ne întoarcem puțin în timp și să ne lăsăm și noi învăluiți de farmecul incomensurabil al iei, împletit cu istorie și legendă de cea mai pură esență românească. De la naștere și până la moarte, costumul popular a însoțit omul în toate evenimentele vieții sale, fiind un purtător de simboluri.


Vechea tradiţie românească se simte în decorarea iei,prin care se subliniază diferenţele de vârstă, ocazii şi stare socială şi determină compoziţia ornamentală a costumului, restul pieselor asociindu-se cu cămaşa. Lingvistic, românii au moştenit atât termenul latin ie, derivând din latinescul tunicae lineae (tunică subţire purtată pe piele), pentru cămaşa femeiască, cât şi un termen împrumutat de romani din fondul celtic şi anume camisa, atestat pentru prima oară în limba latină în secolul IV (menţionat în Glossarium mediae et infimae Latinitatis al lui Du Cange) din care provine românescul cămaşă, denumind deci o piesă purtată în zonele mai reci ale Europei”.


Cămaşa este croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de pânză şi cu o deschizătură în partea de sus. Iniţial, cămăşile erau confecţionate din pânză de in sau cânepă, iar mai târziu din mătase şi bumbac. Acesta din urmă era folosit ca urzeală pentru bătătura de in şi cânepă, mai ales în partea de nord a ţării, în timp ce în sud cămăşile erau mai frecvent ţesute cu borangic.

Ia este un tip de cămaşă scurtă până la talie, spre deosebire de cămaşa anterioară, ce îmbrăca întregul corp şi se purta dedesubtul hainelor pentru a apăra corpul de „vrăji şi pericole”. Tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică, fapt care a conservat tradiţia de la o generaţie la alta.


În general, este aproape imposibil de determinat când a apărut primul tip de cămaşă, dar se consideră că acest tip de îmbrăcăminte ar fi putut să fie purtat de populaţia aparţinând culturii Cucuteni. Ceramica din cultura Cucuteni,datând din perioada preistoriei,epoca fierului, este unică în Europa, găsindu-se unele asemănări, destul de pregnante, doar între ceramica Cucuteni și o ceramică dintr-o cultură neolitică din China. Pe ceramica Cucuteni predomină decorul în spirală, cu numeroase variante și combinații. Culorile predominante pe ceramica Cucuteni sunt roșul, albul și negrul, cu unele variații în funcție de temperatura la care a fost ars vasul respectiv. 


Aceste culori puternice, care exprimă o personalitate a unui popor în formare,a unei civilizații care se năștea în toată puterea ei, se regăsesc pe iile din mai toate regiunile geografice și istorice ale României. Simbolistica predominantă în cultura Cucuteni (meandrul,spirala) va fi mai târziu incorporată în costumul popular românesc.


In epoca bronzului mijlociu, în cultura Gârla Mare – Cârna, cu dezvoltare în Oltenia şi Banat, motivele spiralo-meandrice apar în ceramica ornată cu cele mai frumoase desene spiralice ce pot fi admirate, printre multe altele, la muzeul “Porţilor de Fier” din municipiul Drobeta-Turnu Severin. Acum apar urne de incinerare cu motive spiralice şi aşa numitele “rochii clopot cu ornamente care, după C.Preda et al.,(1994) sunt aidoma celor ale “portului popular românesc din Banat indicând astfel o continuitate etnică multimilenară”. Această concluzie este întărită şi de existenţa spiralelor de tip Gârla Mare - Cârna în cusăturile de pe cămăşile populare gorjeneşti unde apar asociate uneori şi cu meandrul.


După cum spunea Lucian Blaga,omul este om doar dacă creează ceva”. În spaţiul mioritic costumul popular românesc îşi găseşte rădăcinile în portul strămoşilor noştri traci, geţi şi daci fiind supus unei continue evoluţii, păstrând nealterate caracteristicile esenţiale: unitatea şi continuitatea sa. Femeia româncă prin măiestrie artistică, a făcut hainele din tot sufletul ei, nemuritor fireşte. A cusut fiecare frunză, floare, figură. Fiecare cusătura descriind ţinta finală – lumea fără dor. Hainele deveneau adevărate arme spirituale, asigurând protecţia purtătorului faţă de demoni și spiritele năpăstuitoare. În timp ce țeseau și coseau, femeile spuneau o rugăciune ortodoxă pentru comunicare și conectare cu divinitatea,pentru a împleti câte puțin din harul divin între firele toarse cu pricepere.


Semnificaţiile magico-religioase ale costumul naţional românesc sunt puternice. Prin lucrătură, ornamentaţie şi decoraţiile de pe haine, avea ca scop de a-i apăra pe cei care le poartă de fiinţele malefice, duhurile rele, dar şi de a le aduce noroc şi sănătate – având caracter apotropaic şi în acelaşi timp afrodisiac. (n.r. caracter apotropaic-încărcat de spiritualitate,magic,mistic). Deci putem spune cu certitudine că în portul popular românesc se îmbină utilul cu frumosul, realizând echilibrul necesar între suflet şi trup, fără ca importanta unuia să fie exacerbată în detrimentul celuilalt. Creatorul şi purtătorul acestor haine, avea mereu în gând afirmaţia Apostolului Pavel: „trupul vostru este templu al Duhului Sfânt”.


Costumul popular, talisman și creaţie a ţărăncii noastre, ca parte a Sfintei Tradiţii, este martor al existentei noastre .El este pilon al identităţii noastre româneşti. 

Write a comment

Comments: 4
  • #1

    Adriana (Friday, 28 June 2013 04:49)

    O abordare foarte bine documentata. Felicitari

  • #2

    Miriam (Friday, 28 June 2013 06:09)

    Adriana,multumim mult.Dintotdeauna ne-am dorit sa oferim particele din cultura si traditiile noastre si celor din afara tarii sau care nu le cunosc indeaproape.Ne bucuram ca ti-au placut articolele.

  • #3

    anonse towarzyskie (Wednesday, 18 January 2017 05:54)

    niewyrzeczonej

  • #4

    szczegóły (Wednesday, 18 January 2017 09:16)

    Artymiak